Fast Food

• Tweet
• Email

• Tweet
• Email

Ma uitam zilele trecute la un mare chef francez care povestea despre cum face el cea mai buna „tocana” din diverse legume, pe care le caleste in ulei foarte incins si apoi le lasa o ora jumate la foc foarte mic in cuptor. Zice-se ca asta ar fi cea mai buna metoda de gatit daca vrei sa pastrezi si sa intensifici arome. M-a facut sa ma gandesc mult emisiunea lui si mi-am dat seama ca nu aveam nimic facut pentru masa de pranz de a doua zi. Intotdeauna am ceva „la pachet” si asta e un lucru foarte bun. In primul rand mananc pranzul in ritmul meu, nu presat de lumea care vaneaza o masa sau un ospatar care ma grabeste sau (de obicei) ma intarzie. Nu am surprize cu mancarea cum se intampla la diverse cantine, restaurante si shaormerii. Si poate cel mai important lucru este acela ca mananc cand vreau, cand am timp, cand mi-e foame, si nu trebuie sa astept la vreo coada sau sa sun dupa vreun livrator care a uitat adresa. Asa ca am pus cateva legume intr-o oala de fonta si am uitat-o in cuptor cateva ore.

Intrebarea era insa, pana cand e gata „tocana”, ce mancam la cina. Asa ca am apelat la fast food. Pentru mine, conceptul de fast food este putin diferit decat ideea generala de semi-carne prajita in uleiul de acum 2 saptamani si vanduta la pret de haute cuisine. Pentru mine fast food inseamna ingrediente putine dar de calitate si metode de preparare eficiente, care genereaza gust, arome si texturi. Si totul trebuie sa dureze sub 15 minute.

Asadar, am feliat o mana de ciuperci shiitake rehidratate (merge cam orice fel de ciupearca, eu din astea aveam la indemana).

Am luat din camara si un pic de iarba de mare (niste alge comestibile care se gasesc uscate la pungi). Le-am pus 2 minute la hidratat in apa calduta.

Am incins in tigaie un pic de ulei si un pic de unt si am calit ciupercile impreuna cu iarba de mare cateva minute pana s-au inmuiat putin, dar au ramas ferme. Sarea si piperul se inteleg, poate si doi stropi de ulei picant sau ceva chilii daca aveti prin zona.

Toata operatiunea asta a durat cam 8 minute. In aceste minute s-au fiert pana la punctul de „al dente” doua cani de paste cu ou. Asa ca am asezat ciupercile deasupra si ca bonus, pentru aroma, o lingura de pesto.

Parca ziceam ceva de 15 minute? Pai au cam trecut, asa ca am amestecat toate ingredientele, am pus in farfurii adanci, cu putin piper proaspat macinat si ulei de masline.

Cu reteta asta am castigat doua lucruri in afara de o masa buna: timp liber si bani (nu am calculat exact pretul, dar 2 persoane au mancat de maxim 10 lei, suma pentru care nu primesti nici macar zambete la cea mai modesta carciuma). Si va zic eu, ca astea doua sunt lucrurile cel mai greu de gasit in zilele noastre.

Voie buna!