Reteta asta am facut-o oarecum provocat de colegul Florin, care s-a prezentat la mine intr-o dupa-amiaza cu o cutie de sirop de artar, purtata de el in bagaje tocmai din Canada.
Siropul de artar este de fapt seva copacului, care este colectata si apoi fiarta pentru a elimina apa. Zice-se ca un litru de sirop se obtine din aproximativ 40 de litri de seva. Am primit eu siropul, dar ce era sa fac cu el? Am ajuns acasa si l-am desfacut repede pentru a descoperi un gust dulce cu arome interesante. Imi aduce aminte de ceva din copilarie, un sos sau o prajitura cu o crema, dar pana acum nu am reusit sa identific ce este acel ceva. Nu puteam sa il folosesc in starea lui pura, pentru ca la acest sirop dulce, inseamna extrem de dulce. Si un sos parea cea mai buna optiune in acel moment. Pentru ca pe cutie scria o reteta, nu am mai stat sa caut si alte optiune. Am facut ce scria pe cutie, si a fost bine.
Am pornit de la cantitea de unt pe care o aveam la dispozitie si am pastrat proportiile si masurile pornind de aici. Asdar, am amestecat pentru inceput 50 de grame de unt cu 50 de grame de faina, pana cand au ajuns la o textura „nisipoasa”. 
In limbaj tehnic, chestia asta se numeste beurre manie. Poti folosi acest amestec de unt cu faina pentru a ingrosa orice sos, crema, tocana. Particulele de faina sunt invelite in unt, iar prin adaugarea intr-un lichid cald, untul se topeste, lasand faina sa se amestece in lichid fara a creea cocoloase. Dar sa revenim la sosul nostru.
M-am gandit ca pastrand proportiile de pe cutie, crema o sa iasa prea solida, si nu vroiam asta. Mi-am mai dat seama si de faptul ca rezultatul final va fi prea dulce, asa ca aici am schimbat putin cantitatile, si am pus la fiert 200 de ml de smantana pentru frisca, impreuna cu 200 de ml de sirop de artar. 
Cand amestecul a dat in clocot, am adaugat untul cu faina amestecand pana cand s-a format o crema destul de solida, dar care se putea intinde usor. Am gustat, m-am minunat, am gustat din nou. PERFECT. 
Imi trebuia acum o baza pentru sosul de sirop de artar. Asa ca am facut repede ceea ce se numeste „complicat” sponge cake. Asta inseamna un fel de chec mai rapid, in sensul ca albusul oualor nu se bate, iar pentru textura aerata se foloseste praf de copt. Asa ca, pe repede inainte, am amestecat 150 de grame de unt cu 150 de grame de zahar si putina coaja rasa de portocala. 
Am amestecat cu mixerul, la viteza mica, pana cand zaharul s-a incorporat in unt, dupa care am adaugat 6 oua, pe rand. Este important sa fie adaugate pe rand pentru a putea fi incorporate bine in compozitie. 
Cam am terminat de incorporat ouale, am cernut direct in castron 150 de grame de faina si un plic intreg (10 grame cred) de praf de copt. Nu-i obligatoriu ca faina sa fie cernuta dar ajuta mult in momentul in care vrei sa o amesteci cu ouale si untul. 
Textura fiind potrivita, am uns cu unt o forma rezistenta la cuptor (in cazul meu un vas yena de 19 cm in diametru) si am pudrat-o cu faina, eliminand excesul. Asta ajuta ca prajitura sa nu se lipeasca (foarte tare) de peretii si fundul vasului. 
La cuptor a stat 40 de minute la 170 de grade. Aveam de gand sa o tin mai putin, dar scobitoarea mi-a spus ca e cazul sa mai stea cateva minute. Asa ca, la momentul potrivit am extras prajitura din cuptor, am lasat-o un pic sa se raceasca si am scos-o din forma. 
Puteam sa invelesc toata asta cu sosul de mai devreme si era gata. Dar am zis ca ar fi interesant sa ma complic putin, si sa pun doua straturi de crema in interiorul prajiturii. Asa ca am taiat-o cu un cutit foarte ascutit, facand 3 felii. 
Am uns cate o felie pe rand cu sos de sirop de artar, si le-am asezat la loc, reconstruind prajitura. 
Am pudrat cu zahar (puteam sa o invelesc in ciocolata dar am zis ca exagerez), si am asteptat cu greu sa se raceasca, gandindu-ma cat de simplu a fost: cantitati egale de zahar, unt, faina si cate un ou la fiecare 25 de grame de faina adaugata. 
Daca ar fi mers langa si un pahar de Porto, dulce si parfumat? Ar fi mers, dar n-am avut. Poate aveti voi.
Voie buna!