Mere si amintiri


Au venit, ca in fiecare an, sarbatorile. Ieri am vazut cateva fete cum impodobeau un brad. Ma uitam la ele si am avut un flashback.

Mai tineti minte intrebarea “Ce vrei sa iti aduca mosul?”, intrebare pusa de mama, in bucataria care mirosea a prajituri, cozonaci si sarmale? Si cum fugeam si scriam o scrisoare Mosului, in care ii spuneam ca am fost cuminti, si ca vrem aia si ailalata, si o puneam in geam alaturi de carnetul de note?

Mai stiti mersul la colindat, unde primeam cozonacii, biscuitii si covrigii aia uscati, care in gerul iernii pareau cei mai buni? Si banii aia pe care ii castigam la colind si care aveau miros de dulciuri si de guma de mestecat?

Mai tineti minte cand v-ati facut mai mari si cautati in fiecare coltisor al casei cadourile ascunse? Si niciodata nu gaseati nimic si atunci incepeau indoielile si gandurile negre? Si dimineata de Craciun in care descopereati cadoul sub brad, si alergati cu sufletul la gura sa il deschideti impreuna cu parintii, si toate banuielile cum ca Mosul ar fi tata dispareau?

Va aduceti aminte de bradul acela care nu era de plastic, si pe care il tineati in casa pana ii cadeau toate acele, dupa care era transformat in sabie, si incepeau luptele cu baietii de pe strada?

Mai stiti zapezile alea uriase, cand nu te duceai la scoala pentru ca nu trecuse plugul, si cand puteai sa iti faci om de zapada, cazemata sau transeu? Si bulgarii aia mari si pufosi sau cei lasati pititi undeva peste noapte ca sa inghete? Si fetele frecate cu zapada, si piedicile puse pe gheata si concursurile de tinta?

Imi amintesc cum trageam de o sanie uriasa, cu mainile inghetate, cu manusile alea cu un deget ude,  dar sufletul fierband, cand fugeam sa ma dau cu baietii mari din cartier pe Dealu Mare. Si cat de triumfator urcam panta aia tragand de sanie si anuntam ca “m-am dat pana jos”. Pe unde zace oare acum sania aia grea, care era prima la bob, si  la care ii ungeam sinele cu parafina ca sa alunece mai tare?

Sau mai stiti steaua aia de revelion si biciul ala mare de nu puteai sa il invarti deasupra capului si sa pocnesti cu el? Si cutiile goale de spray, gaurite si umplute cu carbit care rasunau de simteai ca iti crapa timpanele? Sau petardele luate de la tigani din piata?

Eu mi le amintesc pe toate astea, si altele, ca prin ceata. Dar ce mi-a ramas intiparit foarte clar, si, cred eu ca pentru totdeauna in minte, este mirosul de mere coapte pe soba, incet, cu rabdare. Bunica mea nu le punea scortisoara si nici zahar. Si totusi erau cele mai bune mere coapte care au existat vreodata. Poate pentru ca erau culese din marul ala mare din fata casei pe care l-am taiat de multi ani. Sau poate pentru ca erau facute in tihna si fara graba. Sau poate ca asa sunt merele coapte pe soba.

Daca stiti acest gust si miros, sau chiar daca nu ati mancati niciodata astfel de mere coapte si vreti sa va imprumut o farama din copilaria mea, luati cateva mere si, cu un cutit mic, scoateti samburii prin partea de sus. Turnati apoi cate o lingurita de zahar in mar si un varf de lingurita de scortisoara macinata. Bagati la cuptor la foc domol, pana cand merele se inmoaie. Veti simti cand este cazul sa le scoateti, nu trebuie sa va spun eu un timp anume.

apple-1883934_1920

Mai stiti cojile alea de portocala pe care le puneati pe soba (sau pe calorifier) sa se usuce? Daca aveti prin casa, radeti coaja de la o portocola, si amestecati cu 2 linguri de smantana dulce si o lingura sau doua de miere. Puneti peste marul copt. Sau alaturi.

Poate facem si niste mere coapte in noaptea de Craciun, sa miroasa a vremuri frumoase si a oameni buni.

Unii ar zice ca spiritul Craciunului e departe, dar eu va urez tuturor Sarbatori Fericite.

 

 


3 răspunsuri la “Mere si amintiri”

  1. Da, iarna incepea cu mere coapte, dulci, moi si gustoase… si sa nu uitam de porumbul fiert cu mult zahar pe care o tanti il dadea in loc de covrigei la colind… si tataita care tragea de sania mea, cand ma lua de la „bloc” spre casa lui… cum gafaia saracutul si cat de imens parea in suba lui neagra in care eu aveam „peticul preferat” 🙂 cica niciodata nu e prea tarziu sau prea devreme sa sarbatoresti ceva frumos 🙂 asa ca, Razvane, distractie placuta si te-astept cu poze 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *