• Pentru aluat:
  • - 1600 g faina
  • - 4 oua intregi
  • - 4 galbenusuri
  • - 500 ml lapte
  • - 200 g unt
  • - 300 g zahar
  • - 75 g drojdie proaspata
  • - o lingurita rasa de sare
  • - coaja rasa de portocala
  • - o pastaie de vanilie
  • ---------------------------------
  • Pentru crema:
  • - 400 gr nuca macinata
  • - 250 ml lapte
  • - 3 - 4 linguri cacao
  • - 5 linguri zahar.

A venit si timpul ala din an in care strazile sunt pline de oameni agitati, care cauta cadouri, cumpara brazi si isi impodobesc casele. Lumea se agita, asteptand momentul, ziua aceea din an, in care se vor strange in jurul mesei incarcata cu bucate traditionale, vor ciocni un pahar si vor povesti ce au mai facut peste an.

Cred ca noi romanii pastram foarte bine in ADN-ul nostru istoria noastra culinara, asa cum este ea, cu bune si rele, cu grasimi sau mancari “de post” fara nici un gust sau din contra, cu gustari frugale pline de arome. Nu este famile care, in preajma Craciunului, sa nu simta ca trebuie sa puna ceva “traditional” pe masa. Nu e om in Romania care sa nu pofteasca la o afumatura, la o sarmala (turceasca, romaneasca, greceasca sau sarbeasca, cum o fi ea) si la un cozonac cu multa nuca, toate “poftite” la masa cu o tzuica (sau o fi palinca in unele zone???) si stinse cu vinul ce s-a oprit din fiert si a fost tras in damigene curate spre o mai buna pastrare si un mai facil acces.

Ne place sa mancam. De la amnioticul miros de fum care ne inconjoara pe la gratare de cand inverzeste primul fir de iarba, pana la afumatorile incarcate cu caltabosi, carnati si ciolane pregatite pentru, o da, aceasta pecete a zonelor de munte, acest elixir al iernii care incalzeste si imbujoreaza si pe cei mai insensibili, celebra ciorba de os afumat, ne place sa vorbim, sa bem, sa povestim, sa glumim in jurul unui foc, aragaz, gratar pe care se prajeste ceva. Si de obicei carne. Imi amintesc, in cautarile mele pentru un nou apartament, criteriul cel mai important: bucataria mea sa fie mare. Nu neaparat pentru ca nu mai suportam claustrofoba cuina inchiriata, in care ne inghesuiam, la cate o reteta, bucatar, fotograf si bagatori de seama. Ci pentru ca “in bucatarie se aduna lumea”.

Dar ne-am luat cu vorba si am uitat de ce suntem aici. De vreo cativa ani, sa tot fie vreo 4, de cand am inceput sa scriu despre mancare, primesc in fiecare iarna intrebarea: “Dar tu o reteta de cozonac cand ne dai?” Si in fiecare an, inevitabil, le recomand oamenilor sa ia o “Sanda Marin” in brate, sau sa rasfoiasca biblia lui Radu Anton Roman si sigur acolo vor gasi ce le trebuie. Teo, cea care face prajituri la noi in familie, are reteta ei, scrisa frumos, batraneste, pe un caiet. Si molfaind eu, anul trecut cam pe vremea asta, la o bucata de cozonac, mi-am dat seama ca asta pare a fi cel mai bun cozonac mancat de mine pana acum. Bine, poate il intrece cozonacul pe care il facea Tanti Tiţa, mama prietului meu Doruţu din copilarie, care strangea faina, oua, zahar si cacao tot anul si facea cozonaci pentru doua strazi in cartierul Slobozia din Campina. Dar aia i-am gustat parca prea demult si nu mai stiu exact daca or fi la fel de buni ca cei din caietul nevesti-mii.

Asa ca am zis ca anul asta e obligatoriu sa scriu reteta sa ramana aici pentru posteritate. Sa o citeasca toti cei in cautare de un cozonac. Cu cozonacul e militarie, nu merge sa il faci in joaca sau daca nu esti convins ca vrei sa duci lucrarea pana la capat. Nici nu e lucrare de facut in doua ore. Iti trebuie timp, rabdare si o bucatarie calda. In rest, ingredientele le vedeti mai sus. Sa le aveti pe toate la indemana cand incepeti lucrul, o data ca sa fie la temperatura camerei, dar si pentru a vedea daca nu cumva va mai lipseste una – alta.

In primul rand ne ingrijim de drojdie. Calculam cam 25 de grame de drojdie proaspata pentru fiecare 500 g de faina. Daca n-ai drojdie proaspata, mai bine nu te apuci de treaba si cumperi un cozonac cu/de rahat de magazinul din colt. Daca ai, o zdrobesti intr-o cana inalta, adaugi 2 lingurite de zahar, o lingura de faina si vreo 3 – 4 linguri de lapte caldut (dezmortit, sa nu friga, ca omoara drojdia).

Daca o tii apoi intr-un loc cald, dospeala asta se umfla in 15 minute de da pe afara din halba.

Dar tu nu stai degeaba. In timpul asta pui la incalzit laptele cu coaja de portocala rasa si vanilia. Pune si pastaia in lapte, dar nu uita sa o scoti la final.

Tot acum frecam si untul cu vreo 3 linguri de zahar pana devine ca o spuma.

Bun, daca toate astea-s facute si drojdia s-a umflat in pene, merg toate la un loc: faina amestecata bine dinainte cu lingurita de sare, drojdia, ouale intregi, galbenusurile, zaharul, laptele (caldut, nu fiert, nu rece), untul.

Un lighean, copaie, covata, orice mare si cu gura larga e potrivit. Acum incepe munca. Dam drumul la ochiurile de la aragaz, sau la cuptor daca avem pe gaz si platim la comun cu vecina care face zacusca si o vinde pe internet, si incepem sa amestecam. Intai cu o lingura pana se incorporeaza toata faina. Lasam 5 – 10 minute aluatul sa se relaxeze si sa inceapa glutenul din faina sa isi dea seama care-i treaba, apoi incepem sa il framantam cu mainile.

Nu e lucru usor. Trebuie sa fii mancat bine si sa ai si un roze la rece pentru ca e de munca.

Tragi, impingi, trantesti aluatul in lighean, il intorci pe toate partile si il masezi asa, cu tupeu, vreo ora. Daca da semne ca vrea sa se lipeasca, mai toarna niste ulei din cand in cand.

Si cand chiar nu mai poti, acoperi ligheanul cu un stergar curat si il lasi la loc calduros inca vreo ora, fara sa dai drumul pisicii pe usa afara sau sa deschizi vecinului care a luat-o mai devreme cu Anul Nou si a venit sa te sorcoveasca. Caldura multa sa fie.

In rastimpul asta, faci cum faci sa ai gata si umplutura. Macini nuca fin si feliezi prunele uscate (nu-i obligatoriu sa pui, dar e mai bine) apoi le tragi pe toate deoparte si te mai uiti odata pe reteta sa vezi daca n-ai uitat ceva.

Bunnnn, daca sunt toate, atunci le amesteci intr-o craticioara cu fundul gros si le pui pe foc pana se incing bine, apoi se pun undeva la racit.

Cand aluatul s-a dublat sau chiar triplat in volum, trebuie scos pe blatul de lucru uns cu putin ulei si impartit in 3 sau in 4 sau in cate si de care recipiente vrem sa il coacem.

Facem asa: intidem aluatul cu un sucitor si ii calculam latimea cam cat e lungimea tavii de copt. Punem umplutura si apoi rulam si asezam in tava unsa cu unt.

Pentru distractie si pentru a da si o alta forma prajiturii, putem taia bucati rulourile, bucati pe care le asezam apoi intr-o forma de copt rotunda, unsa bine cu unt  si tapetata cu zahar.

Ungem totul cu galbenus lungit cu o lingura de apa, presaram zahar brut si vreo doua bucati mai maricele de nuca, si dam la cuptorul pregatit dinainte, respectiv incins pe la 18o de grade (sau foc mediu pentru cuptoarele “traditionale”).

In 45 de minute ar trebui sa fie gata, dar asta intervine si dupa cum “arde” cuptorul. Asa ca eu zic sa va mai uitati la ei, din cand in cand, mai ales dupa vreo 30 de minute. Faceti si “testul scobitorii” daca trebuie, iar daca vedeti ca s-au innegrit prea tare la suprafata ii acoperiti cu o hartie de copt.

Din cantitatile folosite va ies lejer 3 cozonaci uriasi, poate chiar 4 dar mai mici. Unu-i de dat, unu-i de mancat, unul il impartiti cu prietenii si daca va mai ramane, vedeti voi ce faceti cu el.

Cam asta e. Acum te invarti prin casa si nu mai ai rabdare pana cand cozonacul se raceste putin pentru a putea fi taiat. Si cand, in sfarsit, musti din bucata de coca calda cu umplutura asta divina, parca nu iti vine sa crezi ca deja s-a facut noapte si s-au aprins luminitele. Mirosul asta care a umput toata casa nu poate sa nu il trezeasca pe Mos Craciun si sa nu ii aminteasca ca la casa asta cu beculete si aroma de nuca coapta si vanilie sta un om care apreciaza o prajitura buna facuta de mainile lui, in familie.

Eu va las cu reteta asta si va doresc Craciun Fericit, sarbatori frumoase cu prieteni buni alaturi si un an nou fix cum vreti voi sa fie.

Voie buna!