Sandvis pentru drum

• Tweet
• Email

• Tweet
• Email

Imi amintesc ca, de mult, cand eram mic si plecam in excursii sau simple plimbari pe dealurile din jurul Campinei, aveam mereu la mine un sandvis sau mai multe. Sandvisurile ma insoteau si la scoala si am fost unul din „ciudatii” din clasa care pana la sfarsitul liceului a venit cu sandivsul la el. Sandvisurile erau … dupa posibilitati. Au fost perioade cand un sandvis cu cascaval iti asigura o pozitie, un rang social. Parca si invatatoarea se uita cu alti ochi la tine. Au venit alte vremuri cand ne plictiseam de atata cascaval pentru ca, scapati dintr-o epoca de foame, cascavalul se gasea peste tot, asezat vesnic intre doua felii de paine unse cu margarina, cumva ca o manifestare a libertatii, democratiei si bogatiei. Eu n-am fost niciodata pretentios, si mancam cu aceiasi pofta atat sandvisuri cu salam si cascaval (cand si daca le aveam) cat si cele cu slanina si branza, sau doar cu slanina. Si parca imi placeau mai mult cele de pe urma, erau mai sincere.

Observ ca lumea nu mai are obiceiul de a isi lua sandivis la ei cand pleaca la o plimbare. Desi avem o gramada de optiuni, lumea s-a lenevit, si prefera opreasca pe marginea drumului langa o ghereta insalubra pentru vesnicul mic cu mustar obosit si paine de trei zile. Iar daca in excursia noastra trecem printr-o localitate, nimic nu ne opreste sa cautam o shaormerie sau sa ne oprim la o terasa sa mancam ceva, orice este pe meniu.

Cumva problema se complica cand mergem in zone mai salbatice, acolo unde nu este nici mic, nici sharoma. Atunci ar fi bine sa avem la noi ceva de mancare. Si din nou, majoritatea apeleaza la un alt fel de fast food. Respectiv la covrigei, biscuti, ciocolata si alte tipuri similare. Magazinele sunt pline de asa ceva si e simplu – intrii, iei de pe raft un ambalaj colorat fara sa stii exact ce se afla inauntru, platesti si ai plecat. Cine sa se mai gandeasca la continutul caloric (poate e prea mult pentru o plimbare prin parc dar poate e prea putin pentru o urcare pe munte) sau la ce substante sunt incluse in reteta.

Sambata am vrut sa vad Sfinx-ul din Bucegi. Stiam ca va fi un drum lung pe un traseu foarte frumos, asa ca am pregatit cateva sandivsuri cu o seara inainte. Recunosc, un pic mai „sclifosite” decat branza cu slanina de care vorbeam la inceputul articolului, dar am cautat ingrediente usoare, care merg bine impreuna si care asigura un aport de energie necesar pentru traseul ce il aveam de facut: somon, rosii uscate, gorgonzola, patrunjel si capere. Totul pe felii de ciabata unse cu unt.

Cand faci un sandivs este bine sa ungi feliile cu unt (margarina nu-i buna, e otrava) pentru ca painea sa nu se umezeasca de la umplutura. Untul actioneaza ca o bariera protectoare. La fel am facut si cu gorgonzola, era destul de moale pentru a putea fi intinsa pe paine.

Am pus apoi restul ingredientelor taiate felii mici. Caperele sunt acolo pentru a adauga aciditate.

Patrunjelul proaspat, in afara de o doza de vitamine, asigura si o aroma placuta, o combinatie fericita cu somonul putin afumat.

Am facut urmand pasii de mai sus 4 sandvisuri mari si gustoase. M-am abtinut cu greu sa nu le mananc pe loc, dar stiam ca a doua zi voi avea mai mare nevoie de ele.

Asa ca le-am taiat pe fiecare in doua, le-am infasurat in hartie si le-am pus in frigider pana a doua zi.

Sfinx-ul ne-a asteptat cu ploaie si ceata. Drumul pana acolo a fost superb, populat cu multe capre negre si cascade suieratoare. Iar despre sandvisuri nu pot sa spun decat ca le-am infulecat aproape instantaneu.

A fost bine!

Voie buna!