• 200 g faina
  • 3 oua
  • 200 ml lapte
  • 200 ml apa minerala
  • o lingura de zahar
  • un varf de lingurita de sare
  • ulei / unt pentru uns tigaia

Intr-o lume plina de Insta-uri cu torturi si “muffins”, in lumea blogurilor cu retete de prajituri complexe, in lumea cofetariilor cu macarons colorate si “foret noir”-uri lucitoare, placerile simple raman intotdeauna cele mai apropiate de suflet. Cred ca nu este om care sa nu tresara cand simte miros de aluat de clatite prajit. Este o frantura de copilarie, fie ea petrecuta la descult la tara, cand te astepta sub stergar un munte de clatite cand veneai murdar de la garla, fie petrecuta printre betoanele orasului, cand le gaseai calde, intre doua farfurii cu borcanul de gem de la mamaie alaturi. Cum or fi ele, sunt bune: aperitiv (cati dintre voi le-ati umplut vreodata cu branza, cu urda amestecata cu smantana, cu ciuperci?), fel principal (un fel de blini rusesti, mai groase, mai infoiate) sau clasicul desert, gustare sau ce or mai fi ele.

Despre cantitati acum. In general clatitele se fac cand nu ai de niciunele prin casa. Asa ca de baza e sa ai faina, oua, zahar, apa minerala sau sifon, un varf de lingurita de sare. Daca mai ai prin casa, adaugi lapte, unt topit, zahar vanilat. Ca si regula, lichidul trebuie sa fie dublul cantitatii de faina (daca pui 100 g de faina, pui 200 grame de lichid), iar cate sute de grame de faina ai pus, atatea oua trebuie sa ai.

In cazul nostru, am avut 200 g de faina, 3 oua (am suplimentat ca mi s-au parut cam mici), 200 ml lapte, 200 ml apa minerala, o lingura de zahar, un varf de lingurita de sare.

Iar ca sa fii sigur ca iese treaba buna faci asa:

  • intr-un castron cerni faina
  • separat bati ouale pana fac un pic de spuma si le amesteci cu laptele
  • adaugi faina peste laptele cu oua, putin cate putin, amestecand cu telul, astfel incat sa nu se formeze cocoloase, pana cand ai facut  o pasta groasa.
  • torni usor restul de lichid (apa minerala in cazul nostru) peste pasta, amestecand, pana cand ai ajuns la consistenta aproape lichida

Daca cumva ti se pare ca este prea lichida toata constructia, mai cerni putina faina deasupra. Daca, din contra, vezi ca e prea tare compozitia, mai pui apa minerala. Totul e la ochi.

Acum daca ai aluatul gata, il lasi deoparte 10 minute, sa se relaxeze si sa se “umfle” faiana, cum se zice in popor. De fapt nu se umfla nimic, doar se activeaza glutenul din faina si rezulta o clatita pufoasa si elastica.

Incingi o tigaie, obligatoriu care “nu lipeste”, si o ungi cu ulei sau unt. Uns inseamna o pelicula foarte fina pe fundul tigaii.

Cand s-a incins bine, iei aluat cu un polonic si il torni in tigaie, avand grija sa acopere tot fundul tigaii.

Astepti sa se coaca pe o parte, si intorci pe partea cealalta. Daca nu merge din prima, poti sa desprinzi usor marginile si apoi se va intoarce. Daca nu iti iese din prima nu dispera, prima clatita e mereu de sacrificiu. Si tot prima clatita ajuta sa iti dai seama daca iti mai trebuie zahar sau altceva in compozitie.

Faci asta pana termini aluatul, punand clatitele una peste alta pe o farfurie, sa se pastreze calde. Iar la sfarsit, pui in ele gem si dulceata de care ai sau daca vrei sa faci senzatie, amesteci smantana grasa cu miere pana faci un sos, cu care ungi clatitele inainte sa le impaturesti.

Cam asta e lucrarea de astazi. Daca vrei un alt soi de clatite, mai americane, vezi si AICI, poate gasesti inspiratie.

Sa fie bine!