Din week-end-ul trecut m-am intors cam „plouat” (la figurat, ca mai mult m-a nins), putin demoralizat, putin optimist, un mix de sentimente inghesuite la colt de o foame de lup. Pe la Craciun mi-am tot facut de lucru cu d-ale porcului, asa ca mi-am adus aminte ca am transferat din afumatoare in congelator niste coaste de purcel tocmai bune pentru a imi potoli foamea si poftele. Puteam sa fac cu ele asa ceva. Dar am gasit-o la piata in Cragasi pe Buni, o bunicuta simpatica, care la o varsta inaintata sta de dimineata pana seara cu mainile in saramura si aranjeaza in galantar varza murata, gogosari umpluti la otet, muraturi, castraveti in saramura si alte d-ale acriturilor. Asa ca am luat o varza acra si am pornit cu ea acasa.
De aici incolo e doar poezie cu miros frumos. Ca sa pornesc lucrarea am pus o lingura de untura in oala de fonta, am taiat coastele bucati si le-am prajit la foc potolit. 
Dupa ce s-au rumenit bine, le-am scos din cratita si in ce a ramas acolo (grasime, gust, parfum) am calit ceapa taiata generos din cutit. 
Pana una alta, am taiat varza cum m-am priceput si am spalat-o in trei ape pentru a pierde din sare. Stoarsa bine am pus-o peste ceapa caramelizata. 
Generos din fire, am golit o sticla de suc de rosii (juma’ de litru), si am continuat cu ceva cimbru si vreo doua „foi” de dafin. Am invelit totul cu coastele de mai devreme, am acoperit cu capacul de fonta si la cuptor vreo ora si mai bine, la foc mediu (vreo 160 de grade pentru exactitate). Observati ca nu am pomenit nimic de sare. Are si varza, are si coasta, bulionul inca pe atat. Nu mai e nevoie si de interventia noastra. 
In continuare ne-am ocupat de viitoarea recolta de ardei iuti, recolta care se anunta si mai bogata ca anul trecut si pentru care trebuie atentie si „bibileala” inca de pe acum. 
Pana am golit doua beri a fost gata si mancarea, care a mers insotita de vin rosu, ceapa proaspata si multa pofta.
Voie buna va doresc!