• Tweet
• Email

• Tweet
• Email

Intr-o tara fundamental carnivora ca România, gratarul (barbecue-ul?) joaca nu numai un rol alimentar ci si un rol social exceptional (imi dau lacrimile emotie si bucurie când citesc – la altii! – asemenea fraze inteligente). Nu iese bine soarele primaverii ca românul tusti, la iarba verde, sa picniceze fericit, cu toata familia si toata berea din frigider. Tiganind in jurul focului, regasindu-si o vâna primitiva (nu prea profunda!) lafaindu-se intr-un amniotic miros de fum si in simplitatea grosolana si despovaratoare a mâncatului fara eticheta, mioriticul pare a-si regasi copilaria si inocenta pierdute pe lânga fleicile aruncate pe jar. Exorcizant, enorm, festiv, exotic, gratarul se practica in curte, in fundul gradinii, in poiana, pe marginea soselei, chiar si in balcon. Nu e roman care, daca ii permite cat de cat buzunarul, sa nu iasa la iarba verde, sa nu evadeze deci, intr-o solidaritate emotionala, chiar daca temporara, cu izvoarele, nu prea indepartate, ale propriei conditii. Satui si binevoitori, toleranti, reconciliati in sfarsit cu natura care i-a abandonat si pe care au distrus-o, valahul, moldoveanul si ardeleanul fac din gratar un fetis. (Radu Anton Roman – Bucate vinuri si obiceiuri romanesti)

Mai mult de atat nu pot sa spun ca introducere la aceasta postare. Radu Anton Roman a sumarizat perfect in acest paragraf toata filosofia, tot conceptul si paradigma gratarului, asa cum este el vazut de poporul roman. Nu conteaza cat de cald sau de frig este afara, nu exista colt de Romanie unde sa nu se aprinda un gratar.

Am facut si noi zilele trecute un gratar combinat. Am avut pastrama de capra, extraodinar condimentata, si cateva pulpe de pui dezosate, unse cu pesto simplu de busuioc si usturoi,  umplute apoi cu branza de oaie si rosii. Puse pe aceiasi farfurie, impreuna cu o rosie coapta si o bucata de castravete covasit (adica murat in borcan la soare), reprezinta o asociere plina de surprize.

Dar sa le luam pe rand.

Cu pastrama a fost simplu – taiata in bucati mari, tinuta 2 zile la „parfumat”, adica impreuna cu mult cimbru si usturoi pisat, sare, piper, si boia pentru culoare.

Pulpa de pui, dezosata, a fost unsa pe toate partile cu un amestec de ustuoroi si busuioc proaspat, frecate cu o lingurita de ulei.

In mijloc a intrat apoi o bucata de branza si 2 felii de rosii taiate subtire, apoi marginile suprapuse au fost prinse cu o scobitoare, pentru a nu se desface pe gratar.

Pulpele astea pot fi cu sau fara piele. Nu-i totuna sa stiti: pielea are un gust foarte bun, dar contine si o cantitate mare de colesterol (din ala rau, cam aflat ca este de doua feluri si colesterolul asta). Deci e si rau si bine sa aiba piele. Apoi, pe gratar, o pulpa cu piele trebuie intoarsa de mai multe ori si ingrijita mai bine pentru a se coace pana la mijloc. Dar carnea ramane mai frageda, nu se usuca si parca este mai gustoasa (de la grasimea care este tinuta de piele aproape de carne). Inca odata si rau si bine. O sa va las pe voi sa ganditi cum va convine mai mult. Eu va povestesc ce am facut mai departe.

Adica, am sa va spun ca am facut un foc si am incins bine carbunii.

Am pus gratarul pe jarul incins si l-am uns cu o bucata de slanina, apoi am asteptat sa se mai domoleasca arsita carbunilor. Am pus toata carnea deodata (si cea de capra si cea de pui) si le-am intors cu grija de mai multe ori pe o parte si pe alta.

La un moment dat, dupa ce am intors carnea odata, au aparut pe gratar si cateva rosii, si cateva felii de paine puse si ele la prajit.

Cam asta a fost preparatia. Montajul a combinat toate ingredientele: fasii de pastrama, o jumatate de pulpa umpluta, rosie coapta si castravete.

A fost o alaturare fericita. In lucrarea asta eu am avut rolul invartitorului de fripturi pe gratar. Pentru restul trebuie sa ii multumesc tatalui Teodorei (care s-a ocupat de pastrama) si Ralucai pentru ca a dezosat, uns si umplut puiul. Si lui Alin pentru fotografii. Si lui Dumnezeu pentru vremea buna.

Si ma opresc aici. Deocamdata.