• 500g carne porc
  • 2 ardei grasi
  • 1-2 ardei iuti
  • orez basmati
  • ghimbir
  • curcuma
  • 1 capatana usturoi
  • o ceapa mare
  • ulei ierburi
  • sos soia dulce si sos soia sarat
  • sos stridii
  • faina de porumb (Maizena)
  • piper negru boabe

Atunci cand calatoresti ajungi in locuri noi si vrei sa descoperi cat mai mult. La fel s-a intamplat si cand am ajuns in Busteni la Vila Surya, o locatie cu specific indonezian. Gazda noastra Catalin ne-a propus pentru cina un fel traditional indonezian, pe numele lui:

Babi Masak Saos Merica

L-a adaptat un pic pentru meleaguri romanesti, adica in loc de vita a folosit porc, o alta variatiune a acestei retete. Va las in continuare cu reteta si modul de pregatire, in compania lui Catalin si a lui Mihai.

Pentru inceput am pregatit ingredientele, sa le avem la indemana. Timpii sunt foarte importanti la acest preparat precum si ordinea adaugarii ingredientelor.

Porc cu piper negru

Am taiat carnea in fasiute mici si apoi foarte, foarte marunt am taiat si usturoiul cubulete mici, o bucatica de dimensiunea unui catel mare de usturoi de ghimbir, un sfert de ceapa si un ardei iute.

Porc cu piper negru

Intr-un mojar se pune piperul boabe si se zdrobeste foarte fin. In mod normal, in reteta traditionala s-ar folosi cantitate dubla fata de ce se vede in imagine, dar cum noi nu suntem obisnuiti sa mancam asa condimentat, am redus cantitatea (aproximativ o lingura cu varf).

Porc cu piper negru

Curcuma in mod normal la noi se gaseste deja praf. Noi am avut direct de la sursa, din Indonezia, betisoare intregi asa ca am zdrobit alaturi de piper o bucatica mica. Per total trebuie sa avem cam o lingurita cu varf de pulbere galbena, pe care o amestecam cu piperul in acelasi mojar.

Porc cu piper negru

Restul de ceapa si ardeii grasi se taie in bucati mari

Porc cu piper negru

Se ia un Wok (imens 🙂 ), se incinge bine cu ulei cu ierburi aromatice. La foc mare, se adauga toate cubuletele taiate fin impreuna cu amestecul de piper si curcuma.

Porc cu piper negru

Porc cu piper negru

Porc cu piper negru

Porc cu piper negru

O sa stiti cand e momentul sa adaugati carnea pentru ca aromele se combina iar mirosul de condimente din Wok devine aproape inecacios atunci cand s-au rumenit.

Porc cu piper negru

Se amesteca foarte bine pana cand bucatele de carne nu mai au culoare roz (deci porcul este gatit) aproximativ 5-7 minute. Eventual se mai adauga 1-2 linguri de ulei, pentru ca ingredientele sa nu se arda. De aceea este foarte important sa amestecati rapid si in continuu.

Porc cu piper negru

Carnea astfel pregatita se scoate intr-un vas si acum vine randul bucatilor mari de ceapa si ardei sa fie calite cu o lingura de ulei.

Porc cu piper negru

Dupa ce s-au calit si ardeiul incepe sa lase putina zeama, adaugam carnea inapoi in Wok.

Porc cu piper negru

E randul sosurilor de soia si al celui de stridii. O lingurita de sos de stridii se adauga in Wok, urmat de 2 linguri de sos de soia clasic (sarat) si 2 linguri de sos de soia dulce. Apropos de sosul de soia dulce, in Indonezia acesta se numeste Kecap (se pronunta ketchup), iar americanii de la asta au pornit in inventarea celebrului sos nelipsit de pe mese.

Porc cu piper negru

Porc cu piper negru

Porc cu piper negru

Intr-un vas amestecam o lingura de faina de porumb cu o ceasca de apa si amestecam bine pana la omogenizare. Lichidul rezultat îl adaugam la final in Wok si mai amestecam o jumatate de minut pana cand ingredientele se leaga.

Porc cu piper negru

La final se serveste alaturi de o portie de orez basmati, facut simplu. Sa aveti pofta!

Porc cu piper negru