• Tweet
• Email

• Tweet
• Email

Daca vrei sa ajungi intr-o zona de munte unde sa stai o perioada, zona Branului iti ofera optiuni variate. De la micile pensiuni de pe marginea drumului facute de oamenii locului, la mari hoteluri si vile care te ademenesc cu o combinatie pestrita de activitati, de la piscina la calaritul unui ponei intr-un padoc, de la ATV la aruncatul de fan la un cerb si soata lui ce locuiesc intr-o vale noroiasa strajuiti de garduri inalte, pensiunile din Bran si de pe tot culoarul Rucar – Bran iti ofera o prea-galagioasa odihna de week-end.

In aceste arealuri te simti cu adevar oaspete si client. In unele esti stapan, in altele esti prieten, si in aceasta calitate poti avea ifose si poti dori ce-ti pofteste inima.

De cele mai multe ori vei primi ce iti doresti: si Kürtőskalács chiar daca nu e  la el acasa, si pastrama traditionala de la Metro, si tuica „naturala de pruna”, si suc natural de „ceva galben” si branza in toate felurile ei, si cate si mai cate.

De pe coama dealului, international cunoscutul castel Bran le vede si le stie pe toate, si la fiecare sfarsit de saptamana isi asteapta clientii sa ii descopere secretele si povestile.

Daca vrei totusi sa poposesti intr-o zona unde sa vezi, sa descoperi, sa experimentezi, sa inveti lucruri sau sa auzi povesti vechi, te invit sa parasesti drumul cu asfalt si, dupa ce treci de castel sa apuci drumul spre satul Pestera.

Drumul e greu si abrupt, dar cam orice masina il poate strabate pentru ca a fost partial refacut de curand. Veti trece si pe aici pe langa pensiuni, case de vacanta aruncate ici si colo dar si printre case traditionale pastrate si conservate peste timp de oameni harnici.

Cand vi se pare ca drumul s-a terminat, ocoliti frumosul si nelocuitul hotel Nobilis iar drumul va va duce singur spre ultima casa din sat, inainte de rezervatia naturala Piatra Craiului. Casa portocalie se vede jos, in vale si, daca ati dat un telefon inainte, in mod sigur tanti Rodica va iesi sa va intampine cu un zambet si cu o vorba buna.

Popasul turistic Casa Folea este cea mai veche pensiune atestata documentar in zona aceasta. Nea Vica locuieste aici de cand s-a nascut. Au fost 7 frati si el nu a plecat niciodata din casa parinteasca pe care, cu timpul, a modificat-o in asa fel incat sa primeasca din ce in ce mai multi oaspeti.

Indiferent cat de multi oaspeti ar fi la Casa Folea, aici mereu esti primit cu bratele deschise. Sunt putine camere de 2 persoane, majoritatea fiind dedicate mai multor oameni, pentru ca aici lumea vine cu inima deschisa, si chiar si intr-o ora de stat aici iti poti face prieteni noi. De petrecut, toata lumea petrece in sala de mese, sau in curte, sau in foisor, sau pe dealurile din jurul casei. Iar seara, cand foamea te trage mai aproape, tot tanti Rodica apare cu castroane de ciorba aburinda, cu carne tinuta la garnita (untura) din porcul din iarna, sau cu un bulz cum rar intalnesti in alta parte. Daca ai noroc, si daca cei dinaintea ta au mai lasat o farama, poate te pricopsesti si cu o pastrama cinstita la ceaun sau pe gratar, ca sa poti sa umpli din nou un pahar si sa zici „Doamne ajuta si binecuvinteaza”

Si poate va intrebati de ce laud asa de tare mancarea asta atat de simpla. Ei bine dragii mei, o laud pentru ca este facuta cu dragoste si daruire si pentru ca toate cele ce se afla in farfuria din fata ta au fost crescute, culese si alese cu grija din gradina.

Daca ai mancat si ai petrecut bine, nu o sa poti sa stai degeaba. Asa ca daca apuci drumul din spatele casei o sa dai de indicatorul care spune ca ai pasit in Parcul National Piatra Craiului. De la indicatorul asta ai multe optiuni: poti sa apuci spre Zarnesti, sa cobori in satul Magura, sa mergi spre Prapastiile Zarnestiului, sa iei drumul spre Curmatura sau aiurea prin padure.

Noi ne-am trezit cu noaptea in cap si, dupa cateva fotografii la spectacolul rasaritului, am plecat condusi de nea Folea catre stana unde era zi de facut branza de burduf si de bagat in burdusele din coaja de brad.

Drumul e frumos si deloc greu. Iar daca scapi teafar de Bujor, taurul ce isi pazeste cu strasnicie „sotiile”, intr-o ora esti sus pe deal, la stana.

Aici nu-i timp prea mult de discutii, ciobanii deja au dat cheag la branza iar baciul asteapta sa inceapa treaba.

 

Intre timp, nea Vica, starostele stanei, se apuca de dat jos doagele de la buduroaiele cu branza. Odata la 8 zile (vara, daca e cald, se face si la 4 zile), branza este data prin masina, amestecata cu sare si bagata in coaja de brad.

 

Va spun, nu-i munca usoara asta. O transa de urda are 45 de kile si trebuie stoarsa si muncita bine pana cand ajunge sa stea 8 zile la dospit.

Si cu coaja de brad e poveste lunga. Dupa ce e data jos de pe trunchi, se rad solzii si apoi se fierbe in zer pentru a inlatura rasina.

Daca vreti sa stiti in detaliu, aveti putintica rabdare si mai treceti pe la mine pe blog. Tot procesul tehnologic va fi explicat in detaliu aici. Asta daca nu aveti drum pe la Nea’ Folea si va duce el personal sa va arate toata povestea.

Dupa atata munca, trebuie si rasplata. Mancarea ciobanului este branza, in mai multe feluri si forme. Despre bulz stie si a auzit toata lumea dar putini stiu sa faca o mamaliga sa o tai cu sfoara sau au idee cata branza merge la un bulgare de ‘maliga. Aici e lucratura atenta si numai baciul poate sa iti lucreze bulzele.

Despre balmos, stiu ca multi nu au auzit. Si cei care au auzit au doar o parere despre ce ar fi. Mai sunt unii, mai cititi, care stiu ca balmosul e ceva cu unt si branza.

Ei bine dragii mei, la stana la nea Vica balmos nu se face cu unt. Ca iese prea gras. Aici gasesti ceva mult mai bun. Numai la stana gasesti jant (sau jintita), adica ce se scurge dupa a treia framantare a branzei, un fel de lapte gras si gros. Din jantul asta se face si untul si urda grasa dar fara el nu se poate face balmos care sa se intinda „de inconjoara stana”. Si acest fondue romanesc nu se poate face decat aici, sus, la stana.

O sa va spun in curand si povestea acestor mancaruri.

Dupa ce mananci bine la stana, nu ai ce face decat sa le urezi spor la munca ciobanilor si sa pornesti usor spre casa. Spre Casa Folea. O sa te intalnesti in drum cu mioarele care se intorc pentru mulsul de seara, si poate cu alti oameni ai muntelui, fiecare cu treburile lui prin zonele astea rupte de lume.

Apusul vine in curand si daca toata ziua ai stat cu „Piatra” in fata, seara e randul Bucegilor sa iti desfasoare in cale o priveliste de basm. Vezi copii trimisi sa aduca mieii acasa, oameni care vin cu laptele proaspat, fumul care incepe sa se ridice de pe hornuri si totul se desfasoara intr-o deplina liniste.

Pana acum nea Vica a bagat lemne in centrala si tanti Rodica sigur a pregatit o ciorba de legume, usoara, de seara.

Aici, la Casa Folea, nu esti client. Aici, odata ce ai trecut pragul, devii de-al casei, te simti din familie si stii ca te asteapta o seara de povesti frumoase cu o cana de vin in fata si cu gandul la ziua ce a trecut.

Nu uita ca a doua zi sa te trezesti la rasarit, si cand pleci poate dai o fuga si la pestera Liliecilor, ca tot esti in satul Pestera.

Iar daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, eu va multumesc si va invit sa mai petreceti cateva minute si sa vizionati si montajul de mai jos, facut de prietenul meu Alin Popescu cu un aparat Sony A58. Despre aparat si detalii tehnice va povesteste Alin aici.

Eu, ca de obicei, va urez voie buna.