Saptamana trecuta, intr-o dupa-amiaza frumoasa, am fost invitat de catre colegu’ Mircea Panaitescu sa degustam cateva sortimente de branzeturi. Mircea “lucreaza” la zerocalorii.ro iar daca rasfoiti site-ul lui veti observa ca vorbeste despre mancare un pic mai tehnic decat noi, bloggerii de food. Intalnirea cu Mircea a fost una frumoasa, si intr-o scurta pauza mi-a povestit ca s-a pregatit mult pentru degustarea asta, a citit cam tot ce se poate citi despre branzeturi si selectia a fost una care sa treaca in revista mai multe tipuri pentru a vedea diferentele intre ele.

Degustarea s-a facut la Taverna Mezze din centrul vechi, un restaurant grecesc, amenajat frumos si orchestra care canta muzica traditionala greceasca la un volum suportabil, ba chiar placut.

La zerocalorii.ro puteti vedea ceva mai multe detalii despre branzele prezentate. Degustarea in sine a fost ceva nou pentru mine, deoarece chiar daca am mai incercat acasa cateva degustari comparative, recunosc ca nu am mai incercat pana acum sa alatur o selectie asa bogata de branzeturi.

Iata ce am inteles eu.

Primul platou a continut cinci tipuri de branza.

Despre Brie nu va zic prea multe. Este o branza clasica frantuzeasca, cremoasa, cu mucegai nobil care are nevoie de 4 saptamani pentru a pune in valoare gustul.

Branza Feta este traditionala greceasca, destul de sarata. Se spune ca traditional branza asta se face in Lesbos, din lapte de capra si oaie, dar productia ei s-a extis si in alte zone ale greciei. Branza prezenta la degustare a fost o Feta clasica, destul de corpolenta, la care as fi adaugat un pic de ulei de masiline, dar care a fost perfecta in combinatie cu mierea de portocale rosii adusa de Doru.

Haloumi este o branza traditionala din Cipru, tot din lapte de capra si oaie, dar la care ocazional se adauga si lapte de vaca. Branza asta scartaie in dinti si este foarte interesant ca, pusa pe gratar, ramane la fel de tare, de aceea poate fi folosita in preparate calde.

Ca sa trecem la branzeturi autohtone, am avut placerea sa gust doua tipuri de branza de capra produse de Elcomex, un jucator nou pe piata romaneasca de branzeturi (cel putin pentru mine). Am avut la degustare doua variante de branza maturata de capra, una clasica si una cu piper. Spun ca am avut placerea, pentru ca gusturile acestor doua sortimente mi-au ramas cel mai bine intiparite in memorie. Gustul este puternic, iar iuteala de la branza cu piper m-a facut sa golesc destul de repede paharul de Cadarca de Minis maturat un an, care a venit firesc alaturi de platoul acesta, si dupa Rieslingul de Minis din deschidere. Branzeturile astea doua fac parte din gama Caprigiano, care se pot gasi si in supermarket-uri. Atentie totusi la cea cu piper, poate fi un pic cam periculoasa pentru cei cu papile neantrenate.

Platoul al doilea a fost cu greutate: Grana Padano, Nasal, Pepato, Parmigiano Reggiano.

Grana Padano, o branza traditionala din Lombardia a avut de luptat in gusturi cu un parmezan exceptional. In mod normal, parmezanul se matureaza pana la 36 de luni, iar denumirea de origine controlata (DOP) este cea care asigura rasa de vaci de la care se colecteaza laptele, tipul de hrana pe care vacile il mananca dar si modul in care laptele este prelucrat. Una peste alta, ambele branzeturi de o calitate execeptionala cu gusturi puternice, dure, la care vad multe potrivitri atat cu fructe dar si cu multe vinuri, atat albe cat si rosii.

Pepato, o branza de oaie din Sicilia, cu piper, cu o textura moale, care a cucerit audienta (da, din nou piper, dar de data asta stins cu o Feteasca Neagra excelenta).

Am lasat la sfarsit povestea despre Nasal. Nasal este o branza maturata de Napolact intr-o pestera (la Taga), care m-a impresionat de la prima intalnire. Si aceasta prima intalnire a fost acum cativa ani, cand altceva nu mai stiam sa cumpar de la raionul de branzeturi. Are un mucegai discret, rosiatic, cu arome placute iar branza este destul de moale cu un gust perfect rotund, sarat si dulce in acelas timp, putin intepator daca cutia este lasata la temperatura camerei o perioada. O vreme am fost foarte trist pentru ca Nasal-ul disparuse de pe rafturi, dar revenirea lui imi creeaza o deosebita bucurie. Va invit sa il cautati la raft si daca dati cu ochii si de Caprigiano nu ezitati sa luati cel putin o bucatica.

In rest, ne-am delectat cu vinurile de la Stone Wine (Minis) si discutii si polemici despre umami si glutamat. Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec inainte de marele final. Am auzit de la Mircea ca au aparut dinspre bucatarie platouri cu Kefalotyri Saganaki si dulceata de smochine, pachetele cu feta si halloumi la gratar cu rosii si usturoi (asta cred ca a fost nebunie).

Inainte sa plec am discutat despre o posibila re-intalnire pentru o degustare de ardei iute. Sper sa vedem realizata intalnirea asta cat mai curand.

In rest, voie buna sa fie!