• Tweet
• Email

• Tweet
• Email

Anul acesta nu am taiat porc, ca anul trecut. Nu am facut nici toba, nici lebar, nici slanina. Am incropit dintr-un cap de porc afumat anul trecut o mandrete de piftie si bunica-mea a facut drept traditie 2 caltabosi. Cu ei am venit la Bucuresti. E primul craciun petrecut de mine in Bucuresti, intr-un apartament de bloc, care nici macar nu e al meu.

E ceva ciudat de Craciunul asta, dar astept de la el multa liniste, pace si ganduri bune. In seara asta impodobesc bradul cu Teo si il asteptam pe Mosul citind basme si povesti, gustand un pahar de cognac de casa facut de unchiu’ Tudorel. Cred ca o sa fie bine.

Astazi nu va dau reteta. Va dau in dar un fragment dintr-o carte pe care am primit-o de curand de la Mihai Ioan. Uica cum il stie toata lumea si cum il gasiti pe blogul lui. Daca vreti sa cititi un strop de literatura cum nu se mai scrie astazi, si sa aveti in biblioteca o colectie de retete cum astazi doar rar se mai fac, ii puteti scrie un mail. Si, cine stie, poate va treziti cu un colet acasa.

„Zic scriitorasii de carti si de suveniruri ca sarbatorile de iarna miros a cozonac moale, a nuca si a smerenie si ca postul Craciunului e dulce ca stafida.

O fi prin alte parti,  dar la noi in Banat sarbatorile iernii, au miros de sange si de guitat pagan.

Iar post tin numai babele care nu mai au nici un dinte in gura ca sa molfaie o curea de sorici proaspat parlit.

Ca asa-i la noi, de la Sfantul Ignat si pana in ajunul Craciunului se tanguie porcii in cocinile lor, ca stiu ca in zori, cutitu ii a lor.

Si crancena dimineata, incepe cu ciocanele (paharute mici) de rachie fiarta, ca si oamenii au suflet, nu numai porcii, si beau ca sa isi faca coraje si sa aiba  vana la taiatul porcului.

Si dupa ce or beut bine de is rosii toti in obraz, vine cel vrastnic al casei si ii pruftuluieste pe toti si ii baga in sfung, ca daca nu te tii de capul lor, is in stare sa bea toata dimineata si ramane porcu netaiat in cocina lui.

Asa ca ortacii isi sufleca manecile, mai beau cate un paharut asa ca la botul porcului si dupa aia scot dihania de la locul ei.

Ca trebuie sa stiti ca la noi la banateni, porcii cresc ca din apa si se fac cam la doua sute si cincizeci de kile si bas ca seamana a dihanii balauresti pe care trebuie sa le tai cu palosul domnesc.

Si batranul casei se duce mai intai la dihanie si isi cere iertaciune la porc pentru ca trebuie sa il taie la beregus si sa-i prinda carnea in carlige si in furci, ca la noi asa se anina porcul dupa ce ii taiat, in carlige de fer si pe furci groase ca mana taiate din lemn de bagrin si dupa ce s-o rugat de iertare, inchipuie in fruntea porcului o cruce mare cu trei degete adunate si se trage la o lature alaturi de baba lui sa nu cumva sa il meceasca dihania pe la fluierele picioarelor, daca o fi sa scape de supt cutit. Da asta nu se intampla neam, fiindca macelarii sunt din aia scoliti cu staif si o data vezi cum implanta o sundrea subtire si lunga la subsioara porcului si porgul guit-guit, numai horcaneste de trei ori si isi da duhul. Si alta grija nu mai are gazda decat sa adune sangele porcului intr-un lighenas anume si sa frece sangele cu o mana de sare ca sa pastreze bine, fara sa se inchege. Ca sangele ii de trebuinta la facutul borandaului si a maiosului, a sangeretelui cu slanina, care sant ale mai bunatati din pomana porcului.

Si atunci se apuca macelarul cu ajutoarele lui si parleste porcul si il grijeste, mai  spalandu-l cu apa oparita, mai razaluindu-l cu dosul cutitului, mai frecandu-l cu peria de spurluit ca sa ii iasa pielea dihaniei de culoare trandafirie si moale ca poponetul de copil mic. Atunci se cheama ca e soricul neaos ca la mama lui si fraged de se topeste supt limba pofticiosului.

Si daca e porcul grijit cumsecade, se opintesc barbatii de il anina in furci si macelarul se apuca si il maistoreste si il goleste de toate ale lui, rinichi, ficati, plamani, inima, care e scoasa cu mana insangerata si pusa mai la o parte, apoi matele cele galbene de untura care vin date apelor multe si curatate si limpezite ca o sa se faca pana in seara carnatii cei oachesi cu umpluturile lor.

Iar carnea porcului e aleasa cu grija, asta e pentru pus la sare si pentru afumatoare, asta vine facuta jumeri, sau crame cum li se spune pe la noi, apoi cazaturile pentru carnati, tablele de slanina groasa si celelalte.

Iar alaturi fierbe cazanul cu apa pentru fiert prospatura si daca e toata carnea impartita, se apuca cele femei de prin batatura sa intocmeasca pomana porcului, ca toti ai casei sunt flamanzi si mai pe deasupra cu damf de rachie.

Asa ca se frige o troaca de borandau, o trochita de carne macra inca amirosind a sange, se pune la fiert varza cu carne si se fac galuste mici de faina alba ca sa incununeze pranzisorul.

Estimp macelarul a cam ispravit de facut, tobele, sangeretii si caltabosii de trei feluri, a pus la sare carnea de afumatura si mai ramane doar de topit untura si alese jumarile cele dulci cu must in ele, asta fiind treaba care se face de cu seara, mai mult pe intuneric.

Si cand s-o ispavit treaba si toti ai casei s-or indestulat din pomana, neaparat o  batrana a casei se duce la icoane si se inchina si se roaga de iertaciune la cei sfinti, mai ales la Sfantul Ignat care din cer priveste cu blandete.

Si mai apoi, se duc cu toti la culcare de din vreme, ca dimineata trebuie sa mearga la vecinul, ca si el are doi grasuni de mantuit si trebuie sa o ia iar de la inceput. Si daca numai ati prins gustul si va lasa gura apa, iaca o sa va dau si niste retete ca sa prindeti in adevar gustul cel de iarna al Banatului.”

Mihai T. Ioan – Bucatarind cu Uica prin Banat

Retele nu vi le scriu eu aici. Va indemn sa le descoperiti pe indelete in carte.

Eu va doresc doar Craciun Fericit alaturi de cei iubiti, cu bucate pe placul vostru si vinuri mari.

Sarbatori Fericite!