„Urzica se da in gura foamei“, zice un proverb poporal, adica saracimea isi stampara cu ea foamea, dusmanul ei cel mai mare, mai cumplit si mai neimpacat. Din Joia Mare insa incepand inainte biata saracime nici de aceasta planta nu mai are parte, caci in aceasta zi e nunta sau maritarea urzicelor, adica din aceasta zi urzicile incep a inflori si a nu fi apoi mai mult bune de mancat. in Muntenia, urzica, care este foarte cautata de sateni, caci, ca planta tanara si in catva gustoasa, in timpul rigoarei Postului mare, fiind un adevarat deliciu, se mananca ca ciorba cu cateva fire de orez si ca urzici sleite cu hrean ras pe razatoare. S.FI. Marian – „Sarbatorile la romani“

Cu urzicile poti sa faci cateva lucruri, si ciorba, si urzici la cuptor si urzici sleite ba chiar sunt unii, mai cu mot, care fac clatite cu o umplutura de urzici, smantana si nuci, de li s-a dus vestea de la Sambata de Sus pana in Delta Dunarii. Ca e greu sa le culegi, sunt de acord. Ca e migalos sa le speli, sunt tot de acord. Chiar si faptul ca dintr-un sac de urzici abia iti ramane de un ceaun plin ma da cateodata inapoi. Dar, cu toate caznele astea, zic ca e o mancare care merita munca, pentru gustul simplu si puternic de frunza tanara, de pamant si scoarta.

Daca tot a venit primavara (radem, glumim dar zapada de afara nu o mai duce mult), gasesti la piata munti de urzici. Nu te trimit prin noroaie sa le culegi cu mana ta. Suntem prea delicati si prea comozi ca sa ne mai murdarim conversii si sa ne intepam degetele prin paduri uitate de lume sau pe la colturile gardurilor. Asa ca, iei de la piata o sacosa de urzici. Ele ajung sa fie cam la un sfert din volum dupa ce le gatesti, asa ca nu te speria de cantitate.

Pui un rachiu in ceasca, dai drumul la radio pe Radio Romania Actualitati si, dupa ce le speli in vreo 3 ape si le alegi de paie, frunze si ce-or mai avea ele pe acolo le pui la fiert in apa deja clocotita. Le fierbi 5 minute, poate 10. Dar nu mai mult ca nu isi are rostul. Apoi merg la tocat. Daca mai ai rachiu in cana si a inceput Fonoteca de Aur la radio, le iei frumos la satar sau la cutit. Daca bate foamea in teava, poti sa le bagi direct la blender (in loturi mici si cu ceva zeama din oala, pentru ca sunt fibroase si se vor incurca in cutite).

Daca ai facut urat in viata si vrei sa te ierte de mai sus, pui sare si ulei pe ele si le mananci asa, cu mamaliga rece si ganduri de pocainta. Se intelege ca nici rachiul de la inceput nu l-ai gustat. Dar, de dragul naratiunii, sa presupunem ca esti om bun si ca nu tii post. Atunci faci un rantas (sau un roux cum ar zice francezul daca ar sti ce e aia urzica). Regulamentul zice simplu – cantitati egale de unt si faina si de 5 ori mai mult lapte cald. Eu am schimbat putin reteta de baza (deh, sunt un pacatos) si am pus la bataie o capatana de usturoi si niste untura de de rata.

Topesti grasimea in tigaie, pui la calit 1 minut usturoiul facut felii, zdrobit, ras pe razatoarea mica sau cum o fi. Apoi adaugi faina si amesteci cu grija pana cand faina se prjeste bine. Nu trebuie sa prinda culoare deloc.

Se va forma o substanta ca un aracet intarit dar nu e de speriat. Adaugi usor, usor, amestecand fara oprire laptele cald. Musai cald. “Aracetul” se va desface usor si se va transforma intr-un sos bun de ingrosat tocani si gulasuri, ba chiar bun de pus si la lasagna.

Sosul asta il amesteci bine cu urzicile si mai pui pe foc 5 minute sa se imprieteneasca aromele. Abia acum reglezi de sare si piper si daca ai si o lingura de smantana, nu face rau lucrarii.

Musai un ou romanesc (sau posat cum ar zice tot prietenii nostri de pe la Paris) vine peste lucrare. Apa fiarta care abia bolboroseste pe ochiul mic, o lingura de otet, un vartej facut cu o furculita si scapi oul in vartej.

Sta acolo trei minute pana cand albusul se coaguleaza si galbenusul ramane moale si unduitor.

Gata, ai terminat treaba. Cauta degraba un Muscat, sau un Chardonnay sau de ce nu o Sarba de Odobesti si asculta primavara cum vine.

Putin parmezan n-a omorat pe nimeni daca vrei sa ii dai un plus de “umami” lucrarii.

Sa fie bine!