Despre Farfurii Curate!

Photo by Alin Popescu

As avea multe sa va spun despre programul Farfurii Curate. Aveti detaliile mai jos sau in articolul original. Adi este o persoana care a luptat mult pentru acest proiect nobil. Este foarte important sa dam mai ales copiilor mancare atat gustoasa cat sanatoasa. Si asta trebuie sa inceapa de la gradinita.

Momentan proiectul va incepe doar in Cluj. Eu personal as vrea sa vad implementare nationala. Oare se poate face ceva pentru asta? Adi ne-a demonstrat ca se poate, cu toate piedicile atat de natura birocratica cat si umana (nu suntem deschisi la nou si la sanatos – de la parinti la bucatarii din cantinele gradinitelor, este valabil pentru multi).

Poate impreuna putem face ceva.

Ii urez mult succes lui Adi in misiunea lui si va sfatuiesc sa imprastiati vestea! Schimbarea se poate face doar daca o vrem.

Dacă nu știți la ce se referă programul “Farfurii curate” și cum a apărut el, citiți aici, aici, aici. A fost dificil să sincronizăm programul copiilor, programul bucătarilor și viețile noastre dar am reușit cumva să o facem. De mâine intrăm în grădinițe și începem să lucrăm cu copiii. De Sâmbătă vom începe și lucrul cu bucătarii. Seria de ateliere se va încheia pe data de 2 Martie. Sperăm ca la finalul unei luni de muncă intensă (vom fi 3-4 zile pe săptămână în grădinițe) să distribuim mesajul nostru suficient de bine încât el să rămână activ și după ce vom pleca. Între timp căutăm parteneri pentru extinderea programului, deci dacă aveți idei, puteți să le trimiteți farfuriicurate arond yahoo punct com sau pe adihadean arond gmail punct com.

Vom începe cu grădinița Raza de soare de pe Calea Moților. Joi și vineri avem atelierele cu copiii. Vom descoperi amănunte interesante despre legume, fructe, carne, brânzeturi, dulciuri, mezeluri și alte lucruri mai mult ori mai puțin bune de mâncat. Abia aștept:). Aștept cu nerăbdare și să lucrez cu bucătarii din grădinițe, mai ales că munca noastră va fi evaluată pe loc de copiii care vor veni să guste mâncarea gătită de noi (părinții sunt bineveniți). Atât am vrut să vă spun, mai jos veți găsi câteva citate din analiza studiului făcut de Fundația Danis la începutul proiectului (părinții participanți la întîlnirile cu noi au răspuns chestinonarelor noastre, de acolo am obținut informații interesante):

Din cele 195 de chestionare am aflat date complete (greutate, vârstă, înălțime) de la 185 de copii. 20 % dintre copii se înscriu la categoria supraponderali, după  indicele de masă corporală comparat cu standardele World Health Organization.

Dulciurile din comerț sunt preferate către copii, 21% dintre aceștia consumându-le zilnic, iar 68% dintre ei de 2, 3 ori pe săptămână sau în weekend, puțini fiind cei care consumă astfel de preparate  foarte rar sau chiar niciodată.

Situația este mult diferită când vine vorba de alimente gen chips-uri, popcorn sau alte snack-uri, 26% dintre copii consumând aceste preparate foarte rar, la ocazii, iar 38% niciodată. Totuși mai mult de o treime din cei chestionați spun că dau copiilor lor aceste preparate de 2, 3 ori pe săptămână sau în weekend.

Meniul copiilor din timpul liber nu conține în general mâncarea de tip fast-food,  49% dintre copii neconsumînd acest gen de preparate, iar 36% mănâncă mancare de la fast-food foarte rar, doar la ocazii speciale. Totuși exsită un procent de 11% care consumă meniuri de la fast-food in weekend-uri sau de 2-3 ori pe săptămână, iar 4% consumă zilnic aceste produse.

Cel mai adesea masa pe care o iau împrună toți membrii familiei este cina, lucru valabil pentru 89% din cei chestionați. Micul dejun sau prânzul este mai rar luat împreună cu familia în timpul săptămânii deoarece copii au incluse aceste mese în meniul de la grădiniță, familiile luând împreună aceste mese doar în weekend.

Programul Farfurii curate e susținut de Raiffeisen Bank prin Raiffeisen Comunități și e realizat în colaborare cu Fundația Danis pentru Dezvoltare Managerială și Ioana Micu. Mulțumiri Tiparo pentru caietele cu rețete:).

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *