Un simbol al bucatariei moldovenesti, de la Suceava la Iasi si pana la Vaslui (as zice Galati, dar mi-e frica sa nu ma inghesuie in lift vreun vecin venetic de pe langa Dunare), mancarea numita triumfal „pui cu smantana” a legat oameni, prietenii si fratii de o viata. Caci nu poti ramane dusman alaturi de aceasta capodopera a a bucatariei simple, neaose, romanesti. O mancare de razes pus paznic la castelul Mariei Sale, mancata pe fuga si stinsa cu o carafa de vin dulce acrisor.
Dupa ce au scapat de turci si de alti vanatori de pamanturi, moldovenii s-au mai linistit si au adaugat in ceaun miroase si condimente care sa ridice mancarea asta si sa o duca plocon si la voievozi dar si la viitorul socru care statea falnic pe lada cu zestre.
Povestea zice ca nu e nevoie ca un pui sa fie neaparat rumenit ca sa il poti devora din prima. Asa ca ia matale o puicana de un an, si, dupa ce ai alergat-o prin curte, las-o putin sa se linisteasca intr-o saramura (2 linguri de sare la litrul de apa) in care ai pus si cate ceva pentru miros si gust: usturoi, ceapa, piper. 
Dupa cateva ore de jacuzzi (sau o noapte intreaga daca ai de mers pe undeva), in oala mare de fonta asezi ceapa si usturoiul din saramura si mai pui niste cartoafe spalate si curatate. Asta asa, ca sa stea puicana relaxata pe un pat-garnitura. 
E bine sa miroasa frumos in casa cand faci mancare, asa ca anason, mar, scortisoara, toate pot fi adaugate in oala. Si nu strica nici sa ungi frumos gaina cu ceva untura de rata si poate sa o invelesti in salvie. 
Gata cu preparatia. Capac la oala si la cuptor vreo 2 ore (180 de grade), sau chiar direct pe aragaz, la foc mic, vreo 3 ore. Timpii astia sunt pentru o gaina de la gostat. O gaina de curte, de a alergat dupa rame si gandaci, se intelege ca sta la caldura mai mult timp. Daca oala sta cu capac, gaina nu se rumeneste. Si noi cam asta vrem, pentru ca la sfarsit o imbalsamam corespunzator cu smantana si tarhon.
Adica chiar asa, ad literam. Amesteci smantana grasa cu tarhon maruntit (o legatura mare, intreaga, proaspata) si puitna sare. 
Cand e gata pasarea, o scoti pe farfurie si o ungi cu smantana ce acum a prins toata aroma tarhonului, aroma care, la intalnirea cu carnea calda, arunca in toata casa note usor mentolate, usor intepatoare. 
Mai ai sa iti pui un pahar de vin. O Zghihara de Husi gasesti mai rar zilele astea, dar daca o vezi la crama nu o ierta acolo si ia-o cu tine ca o sa iti fie de folos la lucrarea asta. Dar la cat e de „competenta” mancarea asta, poti si un negru sec, de care iti place tie, ca nimic nu mai conteaza cand incepi sa te murdaresti de sosul divin, de sucurile din carne, de cartofii aia in care s-a scurs toata bunatatea. 
Povestea noastra e gata. Daca ai ajuns pana aici si strambi din nas ca puiul nu e rumen, nu e bai. Fa-l rumen (ca aici, sau aici, sau aici) si sa iti fie de bine. Dar sa nu zici apoi ca nu ti-am zis ca pe lumea asta exista o mancare care poate dezbina imperii si impaca dusmani de moarte.
Sa fie (de) bine!
