Ziceam mai de mult ca imi place la ceaun din diferite motive. Asa ca nu pierd nici o ocazie care mi se ofera de a incinge un foc de lemne si de a aseza deasupra lui un ceaun in care sa prajesc/fierb/calesc la foc mic ceva. Ceaunul inseamna de obicei multi prieteni adunati in jurul focului, povesti si glume si, mai nou, copii care alearga, tipa si isi vad de jocurile lor. Imi place atmosfera de la ceaun, imi place fumul aspru care se raspandeste de sub ceaun, iubesc aburul parfumat care evadeaza de sub capac, imi place spritul sau taninosul de langa foc, povestile si oamenii cu care ma alatur de multe ori pentru a realiza o lucrare culinara. Ceaunul nu are farafastacuri, plating sau tehnici de gatire. Este simplu si sincer, ancestral, jovial. In ceaun se face mancare pentru oameni multi si cu chef de viata si de petrecut.

Dar sa o iau cu inceputul. Despre Nea Folea v-am mai povestit, la fel si despre casa lui si stana la care poti sa mananci minuni gastronomice uitate de mult sau in cel mai bun caz modernizate pe la carciumi cu staif boieresc din orase. Asa ca de fiecare cand vreau sa petrec bine, ii dau un telefon lui Nea Folea sa il intreb de sanatate si de locuri libere in cabana. Am avut noroc de ziua mea asa ca am strans gasca serioasa (mai sa nu incapem in paturi) si am fugit la ultima casa inainte de Rezervatia Naturala Piatra Craiului. Acolo ne astepta, in afara de celebra ciorba cu tarhon “a la tanti Rodica”, un miel de un an, curatat de toate cele si atarnat frumos la maturat in pivnita rece.

A trebuit sa treaca o noapte de chef si voie buna pana cand sa ne apucam de el. Noaptea la munte e altfel, si numai aici, sus, poti intr-adevar sa descoperi lucruri inacesibile orasului. Cum ar fi un cer fara urma de nor si plin de stele.

Iar daca cheful este in toi, nimic nu te opreste sa lasi aparatul afara sa iti captureze Calea Lactee, poate iti captureaza si asa ceva.

Dupa chef, fiecare se trezeste cand vrea, cand poate si dupa un mic dejun rapid incepe munca la ceaun. Nu-i treaba usoara dar este frumoasa, mai ales ca este munca de echipa. Unii taie si curata legume, altii sparg si aduc lemne iar cei mai experimentati se ocupa de transat mielul. Iar in cazul nostru, tot la Nea Folea ne-a fost baza.

Daca mielul e transat corespunzator, in bucati potrivite, ne putem ocupa si de foc si de alte detalii necesare.

Dupa ce a inceput sa arda focul molcom sub ceaunul cu bucati de miel, a inceput si asteptarea. Iar ca sa nu avem surprize, ceaunul trebuie in permanenta pazit. A se observa si uneltele de paza si protectie impotriva frigului asezate pe buturuga din stanga imaginii. Fara astea ceaunu-i degeaba.

Ca sa se intample doar lucruri bune, din cand in cand mai trebuie amestecat in ceaun iar focul pastrat mic dar constant.

Daca carnea din ceaun a inceput sa se inmoaie, este momentul pentru condimente. Ele sunt putine, dar trebuie alese si potrivite cu grija pentru a nu strica din gustul mielului. Nu e o tehnica anume si nu se poate invata decat prin experienta si dupa multe vedre de vin golite in jurul ceaunelor.

Iar potriveala condimentelor tot la Nea Folea e bine sa o lasi.

Daca fetele au terminat de spalat/curatat/feliat legumele e timpul sa le chemi afara cu ele si sa le oferi un pahar de vin fiert drept multumire pentru ajutor.

In curand e timpul ca legumele sa isi impreuneze gusturile cu mielul ce bolboroseste fraged in oala. Pui morcov, ceapa, ardei gras si usturoi. Astea-s de baza, pe langa putin bulion si negresit pasta de ardei iute ca sa ii dea un pic de “zvac” lucrarii.

Incet incet, mai o poveste, mai o buturuga sparta si aruncata in jar, se lasa seara aducand cu ea umbre si nuante albastrui peste crestele inzapezite.

Acum e momentul sa incepi sa gusti din ceaun. Mai de nevoie, mai de nerabdare, toata lumea incearca cate o imbucatura, semn ca lucrarea e pe sfarsit.

Se fac acum si ultimele reglaje: mai o mana de sare, mai un pumn de patrunjel si inca 5 minute pe jar molcom.

Acum chiar ca-i gata ca a venit noaptea. Ceaunul a fost invitat in casa iar continutul lui s-a revarsat in strachini si ceaune peste mamaliga aburinda.

Si cam asa am mai sarbatorit inca un trandafir adaugat la buchetul vietii, alaturi de voie buna, prieteni dragi si bucate gustoase.

Dati-mi voie la final sa va urez un an nou cat mai bun si cat mai gustos in care sa se implineasca toate cele dorite.

La multi ani cu voie buna!