Cornulete cu gem


Pentru multi, copilaria inseamna amintiri de la bunici, veri lungi petrecute prin codri, la garla sau prin copaci, la cules de fructe si la alergat de vietati prin paduri. Vacanta de vara era intotdeauna prea scurta si stiai ca nu mai e mult din ea cand vedeai oamenii mari cocotati in copaci, adunand diverse fructe. Apoi vedeai cazane mari, umplute cu visine, prune, mere si toate fructele posibile, din care, prin fierbere indelungata, la foc mic, ieseau camari intregi de gemuri si magiunuri. Asteptai cu sufletul la gura momentul in care se lua spuma de zahar formata deasupra dulcetei, sau cand magiunul caldut era pus in borcane, pentru ca stiai ca este si pentru tine o lingura de „ceva dulce”, lingura care mai intotdeauna era fierbinte.

Trecea toamna, incepea scoala si ajungeai din nou la bunici, in vacanta de iarna. Prea multe nu erau de facut in afara de castele si oameni mari de zapada si de impins si tras toata ziua la sanie. Iar cand ajungeai seara in casa, de cele mai multe ori te asteptau niste prajituri simple, dar deosebit de bune facute cu ajutorul borcanelor de „dulciuri” din camara. Astea erau dulciurile odata. Nu veneau din pungi colorate, sau de pe rafturile magazinelor care au impanzit toate colturile satelor, ci veneau din maini muncite, facute cu dragoste, special pentru nepotul sau nepoata de la oras care venea in vizita.

Pe un petec de hartie aveam scrisa o reteta din care am facut niste cornulete perfecte, la care am avut ajutorul unor borcane de gem de la Campina. Nu este reteta clasica, care se face cu osanza de porc, ci este una adaptata mediului urban, care foloseste ulei pe post de grasime. Am facut inseamna ca Teo a facut, iar eu m-am fatait prin bucatarie cu aparatul foto si cu sfaturile mele semidocte. Asa ca trageti ingredientele aproape si vedeti mai departe ce trebuie sa faceti.

Spargeti ouale peste intreaga cantitate de zahar si amestecati pana cand obtineti o pasta.

Adaugati apoi uleiul, si amestecati in continuare pana se incorporeaza.

Urmeaza faiana, adaugata putin cate putin, care se incorporeaza si ea in aluat.

Cand aluatul este moale, stingeti o lingurita de praf de copt cu cativa stropi de otet. Veti obtine o spuma pe care o amestecati in compozitie, si continuati sa adaugati faina pana cand obtineti o coca moale, dar care se tine legata.

Ultima faza a framantarii se face cu mana, asa ca framantati in continuare, cateva minute, pe un blat de lemn.

Intindeti pe acelasi blat de lemn pudrat cu faina, cu un sucitor, foi subtiri de aluat pe care le taiati cu un cutit ascutit in patrate egale.

Pe fiecare patrat asezati putin gem, magiun sau ce aveti prin casa. Trebuie sa fie un gem tare, mai uscat, care sa nu se scurga sau sa se topeasca rapid (nu, nu merge cu ciocolata sau finetti).

Impachetati fiecare patrat, dezlipindu-l usor cu un cutit daca s-a lipit de blatul de lemn.

Asezati cornuletele pe hartie de copt intr-o tava si asezati tava in cuptorul preincalzit, pentru 15 minute, la foc mic.

Cand sunt gata, lasati-le sa se raceasca putin inainte de a le pudra cu zahar.

Merg si fara zahar, dar cu un paharel de vin dulce sau licoros alaturi, ca pentru desert.

Ca de obicei, va recomand moderatie – a doua zi parca sunt si mai bune (nu glumesc, se fragezesc mai bine daca stau o noapte acoperite sub un prosop de bucatarie).

Voie buna!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *